Sfinţii Închisorilor

„Trebuie să vă spun mai întâi că nu Biserica îi face pe sfinţi. Nu noi, Sinodul Bisericii, îi facem pe sfinţi. Ci pe sfinţi îi face Dumnezeu şi poporul. Dumnezeu – pentru că le recunoaşte sfinţenia lor şi poporul – pentru că păstrează în memoria sa faptele lor. (…) Dar va veni şi vremea sutelor şi miilor de preoţi şi credincioşi care au fost închişi şi bătuţi pentru credinţa lor creştinească în închisorile comuniste…” PS. Sebastian Paşcanu, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

Sfinţii Închisorilor header image 2

Curajul mărturisirii lui Hristos – reportaj de la simpozionul de martirologie „Moartea martirică”

October 11th, 2010 · 1 Comment

Fundaţia „Sfânta Irina”, condusă de Prof. Dr. Pavel Chirilă şi Compania “Dan Puric” au organizat în data de 11 octombrie a. c., la Bucureşti, la Hotelul Hilton, primul simpozion internațional de martirologie din România, intitulat “Moartea martirică”. La acest simpozion au participat cunoscute personalităţi universitare şi bisericeşti din ţară (P.S. Sofian Braşoveanul, Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Conf. Dr. Sebastian Moldovan, Prof. Dr. Sorin Lavric, Prof. Dr. Mircea Gelu Buta) şi din străinătate (Pr. Prof. Dr. Gheorghios Metallinos, Prof. Dr. Rubin Dominic, Prof. Dr. Tristram Engelhardt Jr., Dr. Dmitri Avdeev, Corinna Delkeskamp-Hayes).

În cadrul acestui seminar s-au dezbătut mai multe subiecte privind mucenicii şi martirajul, printre care: originile muceniciei, fenomenul neo-martirilor, aspecte psihologice ale neînfricării, criterii de definire a martirajului etc.

La sfârşitul simpozionului, unii dintre participanţi ne-au împărtăşit câteva gânduri legate de tematica acestui eveniment.

- Domnule doctor Pavel Chirilă, de ce aţi dorit să organizaţi acest simpozion de martirologie?

- Din două motive: o dată deoarece problema martirilor este deosebit de importantă pentru întreaga Biserică. Fără prezenţa trupească a martirilor, noi nu putem face Sfânta Liturghie, iar sângele martirilor este sămânţa celor mai bine de 2000 de ani de istorie creştină. În al doilea rând, am organizat acest simpozion pentru că am constatat că nu putem vorbi despre o conştiinţă martirică a mirenilor. Şi nici la clerici nu am văzut ca o temă dominantă problema persoanei martirilor şi a actului martiric.

- Care sunt concluziile pe care le trageţi în urma organizării acestui seminar?

- Primul lucru bun este că s-a pus problema martirilor şi a martirajului. Al doilea lucru bun este că au participat câţiva ierarhi, care pot duce un semnal Sfântului Sinod despre această problemă. Al treilea lucru bun este că au fost mulţi tineri în sală, ceea ce dovedeşte faptul că ideea de martiraj şi preocuparea pentru martiraj nu au dispărut din laicat, din societatea civilă. Chiar dacă au mai apărut contradicţii sau o oarecare dispută de idei, a fost foarte bine, pentru că numai aşa se pot lămuri lucrurile – dacă există o emulaţie şi o sinceritate totală în prezentarea adevărului, atât istoric, cât şi teologic. Sperăm că se va putea naşte un centru de studii martirologice în România, care să pună în valoare mucenicii, să reactiveze memoria martirică şi, mai mult decât atât, să întreţină flacăra unei conştiinţe martirice, fără de care un popor nu poate să supravieţuiască.

* * *

Stimate domnule Dan Puric, ce este conştiința martirică?

Conştiința martirică trăieşte absolutul fără să fie fanatică, luminează fără să ardă, îl înalță pe om dincolo de fire fără să fie nefirească, depăşeşte granițele omenescului fără să fie inumană, forțează limitele obişnuitului fără să ajungă o extremă şi ni-L aminteşte în final pe Dumnezeu, fără să se suprapună cu El. Conştiința martirică nu negociază nimic cu conştiința prigonitorilor ei. Îşi vede firesc de drumul Crucii. Cine va călca pe acest drum va simți fiorul tainic al acestei conştiințe.

* * *

- Părinte profesor Mihai Valică, în ce mod ne ajută martirii să ne întărim în credinţă?

- Martirii sunt cei care au probat prin viaţa lor, prin sângele lor, statutul de om. Pentru că, de fapt, chipul lui Dumnezeu în noi este reabilitat atunci când noi devenim martiri. Deci imaginea originală a omului este atunci când noi ne asemănăm cu Dumnezeu. Şi dacă Dumnezeu S-a martirizat pentru noi, şi noi trebuie să ne martirizăm pentru Dumnezeu. Abia când Îi urmăm lui Hristos primim mărturia conştiinţei noastre martirice. Ar trebui să vorbim puţin şi despre martirajul cuvântului sau martyria cuvântului. A fi un mărturisitor în contextul actual, în sensul real al cuvântului, înseamnă să fii în sensul invers lumii – pentru că Ortodoxia şi martirajul înseamnă să fii în sensul invers lumii. În acest context spune Hristos: „Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine!” (Luca 6:26). Pentru că atunci când te vorbeşte lumea de bine înseamnă că mergi în duhul lumii, dar când nu te vorbeşte de bine înseamnă că mergi în sensul invers lumii. Aceasta este mărturia practică a vieţii noastre creştineşti. În momentul în care noi ne uităm la ce spune lumea, la ce spun legile sau ne gândim să nu deranjăm pe cineva prin vorbele noastre, înseamnă că nu facem altceva decât să ducem Biserica într-un sistem al lumii. Şi atunci nu cred că mai suntem martiri ai cuvântului…

- Se vorbeşte îndeajuns de la amvon despre martirii din temniţele comuniste?

- Din păcate nu se vorbeşte, se relativizează şi de multe ori chiar se bagatelizează acest subiect. Şi aceasta este partea cea mai tristă! Pentru că noi, ca preoţi, trebuie să arătăm exemplul concret al unor oameni care şi-au mărturisit prin viaţa lor credinţa, într-un context foarte greu al istoriei, când se aflau sub jugul bolşevismului, chiar al fascismului. Cu toate acestea, ei au avut curajul şi au spus „nu” răului. La ora actuală, noi nu trăim în condiţii aşa de grele ca atunci, dar ne place să mergem după duhul lumesc şi să nu deranjăm, să nu supărăm. Şi atunci unii consideră că a vorbi despre martiri în Biserică este ca şi cum ai face politică! În acest moment, există pericolul să transformăm mesajul evanghelic, care este pururea actual şi viu, în mitologie, în basme. De aceea, cred că este foarte important să mărturisim permanent aceste exemple ale istoriei, de care putem fi mândri. Sunt atât de mulţi că nu putem să-i cunoaştem, să-i cuprindem! Din norul de mărturii al martirilor vine ploaia Duhului Sfânt, Care nu ne ţine seci în deşertul uscăciunii sufleteşti – pentru că în momentul în care nu îţi aminteşti că ai nor de mărturii, te usuci repede.

* * *

Părintele ieromonah Augustin este Stareţul Schitului „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Aiud, mănăstire ridicată lângă cimitirul numit de localnici „Râpa Robilor”, unde erau aduşi şi îngropaţi noaptea, fără cruci, cei ce au dat mărturia cea bună în temniţele comuniste. Sfinţia sa a luat parte foarte des la descoperirea moaştelor acestor noi mucenici şi cunoaşte foarte multe dintre minunile săvârşite de aceştia.

- Este o lucrare dumnezeiască simpozionul la care am asistat. Este o mângâiere pentru cei care am participat că s-a discutat despre martirii poporului român şi astfel creşte în sufletul nostru nădejdea că vor fi canonizaţi şi puşi în rândul Sfinţilor, aşa cum se cuvine. În cadrul discuţiilor s-a atins un subiect deosebit de important, faptul că poporul trebuie să-i cunoască pe aceşti Sfinţi. Ducem lipsă de informaţie în privinţa sfinţeniei martirilor din închisorilor comuniste, pentru că regimul comunist aflat la putere până în 1989 a ascuns în mod intenţionat poporului această parte importantă şi dureroasă din istoria neamului nostru. Din păcate, s-a căutat şi după Revoluţie să se ascundă acest aspect, iar noi, cei care astăzi am participat la simpozion, ne-am luat într-un fel angajamentul de a vorbi despre Sfinţii din închisorile comuniste. Mai ales noi, preoţii, suntem datori să facem cunoscută credincioşilor jertfa mucenicilor noştri. Propovăduirea sfinţeniei acestor sfinţi ne va întări în credinţă şi ne va ajuta foarte mult la mântuirea sufletelor noastre.

- Cum să dăm mărturia cea bună astăzi?

- Mărturia cea bună se poate da prin exemplul personal al fiecăruia dintre noi, urmând poruncilor Mântuitorului, apoi prin grija pe care trebuie să o avem faţă de istoria acestui neam, ce s-a căutat să fie îngropată şi pe care trebuie să o propovăduim generaţiilor ce urmează.

* * *

Dmitri Avdeev, medic şi psiholog din Rusia, autor a numeroase cărţi, a vorbit despre aspectele psihologice ale neînfricării în martirajul creştin.

- Teologia ortodoxă mărturiseşte fără echivoc că frica Domnului Iisus Hristos în faţa Jertfei de pe Golgota nu a fost închipuită, nici didactică, cum considerau unii eretici, ci foarte reală. Hristos S-a temut cu adevărat de moarte. În acest sentiment de frică, mai mult decât în oricare altul, se descoperă autenticitatea înomenirii sale. În pofida acestui fapt, El a biruit groaza şi a mers în întâmpinarea chinurilor Crucii, care au culminat cu moartea pe Cruce. Prin aceasta, Mântuitorul Hristos a arătat că omul îşi poate depăşi firea, ridicându-se deasupra ei.

Pentru a da mărturia mucenicească este nevoie de hotărârea personală şi ajutorul lui Dumnezeu. Din istoria bisericească ne sunt cunoscute cazuri în care, de exemplu, un om îndura chinuri cumplite pentru credinţă, dar ulterior, mândrindu-se sau neiertându-i pe cei ce l-au asuprit, ajungea să se dezică de Hristos. Harul lui Dumnezeu părăsea acele persoane. O credinţă tare, neînfricarea în faţa ameninţărilor şi, în sfârşit, alegerea fermă şi fără compromis în favoarea lui Dumnezeu trebuie urmate de o smerenie adâncă, o dorinţă fierbinte de a fi întotdeauna cu Hristos, pentru a primi darul lui Dumnezeu de a îndura chinurile.

* * *

Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, a subliniat importanţa organizării unor astfel de manifestări.

- Simpozionul a însemnat o îmbogăţire duhovnicească pentru toţi participanţii. S-a discutat foarte mult şi despre problema martirilor din temniţele comuniste. Despre jertfa lor am aflat după anii ’90, din cărţile care s-au tipărit. Ca să-i putem cinsti ca martiri trebuie mai întâi să-i cunoaştem. Este o realizare mare că s-a ţinut acest simpozion şi poate se vor organiza şi altele, în care să se poată discuta deschis despre lucrurile acestea, şi să se formeze astfel un curent de opinie pentru trecerea în rândul Sfinţilor a celor ce au pătimit pentru Hristos în temniţele comuniste.

- Pe lângă simpozioane, cărţi care se editează, o soluţie ar fi ca preoţii să vorbească în predici despre aceşti martiri…

- Desigur! Şi eu, când o să mă întorc la München, o să le povestesc celor pe care îi păstoresc despre acest simpozion – pentru că toţi, preoţi şi ierarhi, avem datoria să cultivăm conştiinţa martirică. Dar pentru ca în popor să se nască această conştiinţă, preoţii trebuie să cerceteze cum au stat lucrurile şi să le vorbească credincioşilor despre mărturia cea bună pe care aceşti martiri au dat-o în închisori, în perioada comunistă.

- Preasfinţia voastră, se poate vorbi despre o bucurie a mărturisirii lui Hristos din partea mucenicilor?

- Martiriul, cea mai înaltă formă de imitare a lui Hristos şi de propovăduire a Acestuia, asigură unirea cu El şi constituie în acelaşi timp dovada unei credinţe de neclintit, un mijloc sigur de desăvârşire şi idealul oricărui suflet. Cea mai puternică dovadă a dragostei este aceea ca „cineva să moară pentru cei pe care-i iubeşte”, a spus Mântuitorul – fapt care l-a făcut pe Sfântul Policarp să-i numească pe martiri „imitatori ai iubirii celei adevărate”. Nu există o unire mai strânsă a omului cu Hristos decât aceasta, care ajunge până la un fel de identificare cu El. Starea de unire cu Dumnezeu a mucenicilor este dovedită şi de toate minunile dumnezeieşti care se petreceau atât pe durata martiriului, cât şi după moartea acestora: bună-mireasmă a moaştelor, vindecări minunate şi alte binefaceri asupra poporului credincios. Martirii au primit cu bucurie să fie părtaşi ai patimii lui Hristos, având convingerea că fără luptă nu există cununi, că fără Cruce nu există slavă, că fără moarte nu există înviere, pentru că din Crucea lui Hristos izvorăşte harul cel mântuitor şi că toţi cei ce participă la patima şi la moartea lui Iisus au parte de înviere şi de viaţă împreună cu El.

Pe lângă atâtea lucruri rele care se petrec în ţara noastră: parade ale homosexualilor, promovarea pornografiei, înfiinţarea de posturi de radio anticreştine, festivaluri de magie ş.a., Dumnezeu ne arată că este în continuare cu noi şi prin faptul că ajută la organizarea unor astfel de evenimente. În cadrul simpozionului s-a întărit ideea că cinstirea sfinţilor îşi are rădăcinile în cinstirea dată martirilor. Fie ca sângele mucenicilor să ne dea şi nouă puterea de a spune „nu” în faţa acelora care vor să ne distrugă credinţa şi neamul!!

A consemnat Raluca Tănăseanu

Material preluat din revista ”Familia ortodoxă”, nr. 22 (10)

Tags: Evenimente

1 response so far ↓

Leave a Comment