Sfinţii Închisorilor

Îmi exprim emoţia şi nespusa bucurie că o astfel de carte a putut să apară într-un răstimp învolburat, când o lume debusolată se clatină pe marginea abisului apostazic. Cartea aceasta face din jerbele de minuni pe care le prezintă tot atâtea reflectoare îndreptate spre izvorul de iubire proniatoare, ce curge lin şi nestăvilit, printre lucruri şi printre oameni, şi pe care orbii de noi n-o vedem. Cartea aceasta constituie tot atâtea repere spre viitorul ce-l dorim încununat cu coroniţele speranţei, deoarece ne vorbeşte de un trecut ziditor de suflete şi de oamenii acestui trecut, călători statornici spre un ideal sfânt, pe care l-au slujit până la jertfă, şi care au făcut din noi un neam de durată, aspirant la înviere, mărturisitor de Ortodoxie, care nu este atât teologie şi cunoaştere, cât este trăire profundă în duh şi-n adevăr, şi anume: o iubire pe verticală faţă de Dumnezeu şi de cerurile Sale, şi pe orizontală, o iubire faţă de neam şi de ţară. Cartea aceasta înlătură dispreţul nătâng al unora care chiar şi pentru cele mai luminoase făpturi ale acestui neam şi ale acestui popor găsesc cuvinte de negare – ca să nu spun mai mult – şi stabileşte demnitatea în smerenie. Cum să nu iubeşti neamul care pune ca pecete pe trăirea sa credinţa primită de la strămoşi şi propria cenuşă? Luaţi, oameni buni, în biblioteca spiritului vostru această carte. După ce o veţi citi, vă veţi simţi sufletul mai credincios şi mai curat, inima mai blândă, mai caldă şi mai iubitoare, gândul mai frumos şi mai înnobilat, cu o treaptă mai sus pe scara vieţii. Cartea aceasta vă promite o vecernie de suflet, în care veţi auzi cum picură lin lumina jertfei neînserate…

(textul a fost citit la Radio România Cultural, la Emisiunea “Creatori între sacru şi profan” din 24 februarie 2011)